O SINGURĂ ORGANIZAȚIE, O SINGURĂ MISIUNE

Misiunea

Redactată în 1960, misiunea noastră stabilește ca principală și cea mai importantă prioritate a noastră contribuția la bunăstarea oamenilor. Mai mult de jumătate de secol mai târziu, Misiunea servește în continuare drept cadru etic și obiectiv motivațional pentru angajații noștri din toată lumea. Ne ghidează activitatea zilnică și ne amintește că eforturile noastre schimbă în fiecare an viețile a milioane de persoane.

MISIUNEA MEDTRONIC

De a contribui la bunăstarea oamenilor prin aplicarea principiilor ingineriei biomedicale în cercetarea, proiectarea, producția și comercializarea de instrumente sau dispozitive care calmează durerea, vindecă și prelungesc viața.

  • De a  încuraja creșterea în domeniile ingineriei biomedicale în care deținem o expertiză de necontestat; de a reuni persoane și entități care favorizează dezvoltarea acestor domenii; de a contribui în permanență la dezvoltarea acestor domenii prin educație și asimilare de cunoștințe; de a evita implicarea în domenii în care nu putem avea contribuții unice și valoroase. 
  • De a face tot posibilul ca produsele noastre să aibă o fiabilitate și calitate peste standard; de a deveni modelul de referință și de a fi o organizație recunoscută pentru devotamentul, onestitatea, integritatea și serviciile noastre. 
  • De a obține un profit rezonabil din activitatea noastră pentru a ne putea îndeplini obligațiile, menține creșterea și atinge obiectivele noastre. 
  • De a recunoaște valoarea personală a angajaților noștri prin crearea unui mediu de lucru plin de satisfacții, care să ofere siguranță, șanse de avansare și posibilitatea de a participa la succesul organizației. 
  • De a ne îndeplini responsabilitățile cetățenești ca companie.